top of page

Ruxandra Gheorghe

Psiholog clinician si Psihoterapeut cognitiv-comportamental

 

„Durera și țelul sunt două fețe ale aceleiași monede. O persoană care se luptă cu depresia, probabil tânjește să simtă deplin. O persoană anxioasă social, probabil tânjește să se conecteze cu ceilalți. Doare acolo unde îți pasă și îți pasă acolo unde doare " Steven C. Hayes

IMG-20250129-WA0001.jpg
Anchor 1

Servicii

1

Evaluare Psihologica
(180 lei)

Evaluarea psihologică are scopul de a ajuta la identificarea manifestărilor precum și a mecanismelor explicative ale problemelor psihologice cu care se prezintă persoana evaluată. Aceasta se realizată pe baza interviului clinic semistructurat și/sau a unor teste psihologice, în funcție de fiecare caz particular. 

Pe lângă utilitatea evaluării psihologice în detalierea dificultăților prezente ale clientului și a istoriei relevante de viață a acestuia, evalurea psihologică este utilă și în estimarea măsurii în care pot fi reduse dificultățile avute, precum și în monitorizarea ulteriora a progresului terapeutic. ​

2

Psihoterapie individuala
(180 lei)

Sedințele de psihoterapie individuală se bazeaza pe principiile și tehnicile terapiei cognitiv-comportamentale, o formă de terapie dovedită științific ca fiind eficientă în ameliorarea unei game largi de probleme de sănătate mentală, precum depresia, anxietatea, tulburările de comportament alimentar, adictiile, problemele relationale, etc..

În această formă de terapie, accentul este pus pe identificarea și modificarea tiparelor de gândire și a comportamentelor contraproductive, cu scopul ameliorării simptomelor psihologice problematice. 

Pe lângă aceasta, folosesc în practica mea profesionala și metode din Terapia ACT (Terapia prin acceptare și angajament) și Terapia Schemelor.

​​

Terapia ACT este o abordare terapeutică bazată pe principiile mindfulness, pe acceptarea experiențelor interne și externe și pe definirea valorilor personale, respectiv a obiectivelor și acțiunilor care susțin acele valori.

​​

În Terapia Schemelor se lucrează pe identificarea și vindecarea schemelor dezadaptative timpurii, precum și pe înlocuirea stilurilor de coping dezadaptative cu tipare comportamentale adaptative.

​​​

Tehnicile terapeutice utilizate vor varia în funcție de nevoile clientului și de măsura în care rezonează cu fiecare dintre aceste tehnici.

3

Consiliere psihologica
(150 lei)

Ședințele de consiliere psihologică sunt ancorate tot în tehnicile cognitiv-comportamentale, scopul acesteia fiind de a ajuta persoanele consiliate în a-și îmbunătăți starea de bine, în prevenirea și ameliorarea distresului psihologic și în dezvoltarea abilităților acestora de a atinge un nivel mai bun de funcționare în diverse domenii ale vieții.

Adesea, oamenii apelează la serviciile de consiliere psihologică atunci când doresc să parcurgă un proces de autocunoaștere și optimizare personală, când întâmpină probleme în relaționarea cu ceilalți (în relațiile apropiate sau profesionale), când au nevoie de strategii mai eficiente de managament al stresului și de coping emoțional, când au nevoie de ghidaj în luarea unor decizii importante de viață.

4

Psihoterapie si consiliere psihologica online
(180/150 lei)

Serviciile de psihoterapie și/sau consiliere psihologică în format online dispun de aceeași eficiență precum cele desfășurate în persoană. 

Psihoterapia/Consilierea psihologică online reprezintă o variantă mai facil de integrat în viață multor oameni comparativ cu mersul la psiholog fizic, dispunând de câteva avantaje importante:

1. Mai mult timp pentru tine - timpul care ar fi fost alocat deplasării înspre și dinspre cabinetul de psihologie este salvat și poate fi folosit pentru alte activități importante

2. Depășirea limitelor geografice - poți beneficia de servicii de psihoterapie/consiliere chiar dacă locuiești într-un oraș sau județ diferit de cel în care își desfășoară activitatea psihologul. 

​​

Astfel, în funcție de nevoile și preferințele fiecăruia, se poate opta și pentru varianta de desfășurare în online a ședințelor de consiliere psihologică sau psihoterapie.

Despre mine

         Sunt psiholog clinician și psihoterapeut atestat de Colegiul Psihologilor din România, cu formare în terapia cognitiv-comportamentală.  Psihoterapia reprezintă un proces de descoperire și transformare personală, în cadrul căruia sunt identificate principalele dificultăți psihologice ale unei persoane, factorii care au contribuit la formarea acestora, precum și tehnicile și strategiile terapeutice cele mai potrivite pentru a ameliora sau a gestiona mai eficient aceste dificultăți. 

           În activitatea mea de psiholog și psihoterapeut, țintesc spre a crea un spațiu de siguranță, empatie, acceptare și colaborare, în care să ghidez persoanele cu care lucrez spre o cunoaștere mai bună de sine, precum și spre dobândirea de cunoștinte și strategii pentru sporirea funcționării psihologice și ameliorarea distresului emoțional. De asemenea, țin foarte mult la respectarea ritmului personal al fiecărui client, urmărirea obiectivelor terapeutice ale clientului, ajustarea stilului și tehnicilor terapeutice în funcție de feedback-ul primit de la acesta, precum și învățarea continuă pentru îmbunătățirea procesului terapeutic. 

            În practica mea terapeutică, aplic principii și strategii din diverse forme de terapie, precum Terapia cognitiv-comportamentală clasică, Terapia prin Acceptare și Angajament, Terapia Schemelor și Terapia Dialectic-Comportamentală, în funcție de problemele specifice și nevoile clientului. 

             Dacă ți se pare că aș putea fi persoana potrivită pentru a te susține în propria ta călătorie interioară, te aștept cu drag să avem o primă ședință de terapie.

Formare profesionala

2024

Dobândirea statutului de psihoterapeut cu drept de liberă practică sub supervizare, în Terapia Cognitiv-Comportamentală.

2023

2022

2021-2023

Dobândirea statutului de psiholog clinician cu drept de liberă practică sub supervizare.

Educator parental atestat Circle of Security.

Formare teoretică în Psihoterapia Cognitiv-Comportamentală, în cadrul Asociației de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale din România. 

Educatie

2021-2023

Studii de Master în specializarea "Consiliere și Intervenții Psihologice în Dezvoltarea Umană", în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea Babes Bolyai.

2017-2021

Studii de Licență în specializarea Psihologie, în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Univesitatea Babes Bolyai.

Adresa

Strada Aurel Vlaicu, Nr. 76, Cluj-Napoca.

Telefon

0722436772

Email

Connect

  • Facebook
  • Instagram
  • TikTok

©2021 by Psympathise. Proudly created with Wix.com

  • Facebook
bottom of page